Petiție deschisă pentru transparență

PETIȚIE DESCHISĂ PENTRU TRANSPARENȚĂ

Asociația Magic solicită, alături de alte 119 organizații, transparență în furnizarea informațiilor oficiale privind situația spitalelor din România în lupta cu COVID-19

Petiția poate fi semnată aici: https://bit.ly/39xk70o

Către:
Ministerul Afacerilor Interne
Grupul de Comunicare Strategică
Departamentului pentru Situații de Urgență
Ministerul Sănătății
Institutul Național de Sănătate Publică

Stimate doamne, Stimați domni,

Având în vedere rolul societății civile de a contribui activ la inițiative cu impact public, în interesul cetățenilor, prin implicarea în activități menite să conducă la respectarea drepturilor cetățenilor la servicii de importanță majoră, cum este și asistența medicală,

În scopul sprijinirii spitalelor în combaterea COVID-19, considerăm că este necesară determinarea situației reale existente la nivelul fiecărui spital, pentru a administra constructiv nevoile curente ale personalului medical și a le corela eficient cu aporturile donatorilor și furnizorilor identificați în România, ce și-au exprimat public interesul în oferirea ajutorului către cadrele medicale aflate în prima linie de luptă împotriva COVID-19, astfel încât

În temeiul art. 1 alin. 2) și urm. din Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor,
Formulăm prezenta

PETIȚIE DESCHISĂ
Prin care vă solicităm concursul în a pune la dispoziție tuturor celor implicați în sprijinirea sistemului de sănătate informațiile oficiale cu privire la următoarele:

  • capacitatea fiecărui spital desemnat să trateze bolnavi COVID-19 la data formulării răspunsului la prezenta Petiție, cu referire exactă la numărul total de paturi existente pentru tratamentul bolnavilor pe perioada spitalizării, numărul de aparate de ventilație mecanică existente și funcționale, precum și numărul total al cadrelor medicale încadrate în secția ATI – anestezie și terapie intensivă,
  • donațiile primite de către fiecare spital desemnat să trateze bolnavi COVID-19, la data formulării răspunsului la prezenta Petiție, constând în echipamente de protecție, echipamente și aparatură medicală pentru prevenirea și tratarea COVID-19, inclusiv dar fără a se limita la combinezoane, măști, aparate specifice secției ATI etc., în scopul combaterii COVID-19,
  • necesitățile fiecărui spital desemnat să trateze bolnavi COVID-19, la data formulării răspunsului la prezenta Petiție, în materie de echipamente de protecție, echipamente și aparatură medicală pentru prevenirea și tratarea COVID-19, inclusiv dar fără a se limita la combinezoane, măști, aparate specifice secției ATI etc., în scopul combaterii COVID-19.

Încurajăm fiecare spital din România să furnizeze direct informațiile solicitate mai sus.

Subliniem că aceste informații vor fi folosite exclusiv în scopul direcționării eficiente a donațiilor și ofertelor primite de la furnizori cu privire la echipamente și aparatură medicală către unitățile spitalicești care au nevoie imperioasă de acestea.
Petiția noastră survine ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020, pe fondul evoluției situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și al declarării „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020.

Efectele acestei Petiții vizează limitarea dezinformării și înlăturarea consecințelor negative ale lipsei de informare cu privire la necesitățile reale ale spitalelor, fapt ce va ajuta potențialii donatori, deja implicați în activități ample de ajutorare voluntară a spitalelor, în asigurarea și alocarea fondurilor și echipamentelor necesare, într-un mod eficient și țintit spre nevoile fiecărei unități spitalicești.

Petiția noastră se întemeiază pe următoarele dispoziții legale:

  • art. 34 din Constituția României ce reglementează dreptul la ocrotirea sănătății, potrivit cărora “Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”,
  • art. 36 din Carta drepturilor fundamentale UE ce reglementează protecția sănătății, potrivit cărora “Orice persoană are dreptul de acces la asistență medicală preventivă și de a beneficia de îngrijiri medicale în condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale. În definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane”,
  • art. 2 alin. 2) și 3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății („Legea nr. 95/2006”), potrivit cărora „Scopul asistenței de sănătate publică îl constituie promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îmbunătățirea calității vieții. Strategia sistemului sănătății publice urmărește asigurarea sănătății populației în cadrul unor comunități sănătoase”,
  • art. 163 alin. 5) din Legea nr. 95/i2006 potrivit cărora „Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populației”,
  • art. 166 alin. 2) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora „Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nozocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților”,
  • art. 168 alin. 2) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora „Spitalul va fi în permanență pregătit pentru asigurarea asistenței medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situații de criză și este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora”,
  • art. 1 alin. 1) din Ordinul nr. 1041/2014 privind raportarea de către managerii spitalelor, într-o aplicație informatică, a informațiilor referitoare la infrastructură și dotări/echipamente din cadrul spitalelor publice – Ministerul Sănătății – MS potrivit cărora ” (1) Managerii spitalelor publice, din rețeaua Ministerului Sănătății, a Academiei Române (Spitalul Universitar de Urgență Elias) și din rețeaua autorităților publice locale au obligația de a raporta în aplicația informatică www.infrastructura- sanatate.ms.ro informații referitoare la infrastructură și dotări/echipamente”,
  • principiile comportamentului profesional și etic al medicului, reglementate de art. 21 din Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România din 04.11.2016.

Așteptăm cu încredere în răspunsul dvs. prompt și onest cu privire la cele de mai sus.

Cu consideraţie,

Organizațiile semnatare:
MagiCAMP
Asociația Dăruiește Viața
Rădăuțiul civic
REZISTENȚA
Acțiunea Civică Galați
ActiveWatch
American Councils for International Education Romania
Asociația ACREMIS
Asociația Aradul Civic
Asociatia Autism Helping Hands
Asociatia Be You
Asociația Civic Suport
Asociația Civică #activAG Piteşti
Asociația CIVICA (Iași)
Asociația Clujul Sustenabil
Asociația CORUPȚIA UCIDE
Asociatia de dezvoltare culturala Teatrul pentru Toți
Asociatia de Turism și Ecologie pentru Tineret ZIMBRUL CARPATIN Pitești
Asociația Democracy Next Level Milano
Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune
Asociația Licuricii Fericiți Câmpulung Moldovenesc
Asociatia LiderJust
Asociația Metodelor Alternative de Integrarea Socială Cluj
Asociația Mișcăm Vâlcea
Asociația Pe Stop
Asociația pentru dezvoltare GHEPart
Asociația pentru Relații Comunitare
Asociația Platforma România 100
Asociația Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat
Asociația Tinerilor Avocați din Baroul Timiș
Asociația Umanistă Română
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție
Canada Save Roșia
Centrul pentru Inovare Publică
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Diaspora.Ro
Comunitatea ROSurse.ro
Curățăm Galațiul
Cuza vrea dreptate Iași
Declic
Diaspora Franța solidară cu România
Diaspora Milano
Europuls – Centrul de Expertiză Europeană
Federația Fundațiile Comunitare din România
Fundatia Comunitară Banatul Montan
Fundatia Comunitara Brasov
Fundația Comunitară Buzău
Fundația Comunitară Cluj
Fundația Comunitară Dâmbovița
Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc
Fundația Comunitară Galați
Fundația Comunitară Iași
Fundația Comunitară Mureș
Fundația Comunitară Prahova
Fundația Comunitară Țara Făgărașului
Fundatia Comunitara Valcea
Fundatia de Sprijin Comunitar
Fundația Freedom House
Fundația Serviciilor Sociale Bethany
Funky Citizens
Galațiul Proeuropean
Geeks for Democracy
Grupul Civic Madrid Ro
Inițiativa România
Inițiativa Timișoara
Miscarea Civica Diaspora Austria
Oradea Civică
Prieteni Pentru Galați
Procivic Baia Mare
Protestatari Prodemocrație Londra
Reset Iași
Rezist Budapesta
Rezist Iași
Rezistăm și la Paris
Rezistența Civică Galați
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
Vă Vedem din Iași
Valea Jiului Society

Se alătură organizațiile din județul Suceava care au solicitat aceleași măsuri de transparență printr-o scrisoare deschisă din data de 31 martie 2020 (detalii aici: https://bit.ly/3bON6hP):
Asociația ACTAR
Asociația Bafi
Asociația Club “Rotary Dorna”
Asociația Clubul Sportiv Phoenix Suceava
Asociația Comunitară Bucovina
Asociaţia Creativities
Asociatia de Dezvoltare Economica si Regionala ADER
Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Țara Dornelor”
Asociatia Donează Gura Humorului
Asociația Door to Home
Asociația Dorna EcoActiv
Asociația Dorna Urban
Asociația EduMax
Asociatia European Media and Cinematic Community
Asociația Forumul Montan din România
Asociația Fotografică BucovinaFOTOgenică Câmpulung Moldovenesc
Asociația Hai în Bucovina
Asociația HUȚUL-EKO
Asociația I.S.E.A. – Centrul Social Maria Ward Rădăuți
Asociația Juventus
Asociația KULT-ART
Asociația Licuricii Fericiți Câmpulung Moldovenesc
Asociația Mediatorilor din Bucovina Județul Suceava
Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană “RoMontana”
Asociația pentru Bunăstarea Cailor
Asociația pentru Turism Bucovina
Asociația Redescoperă Vatra Dornei
Asociația Rotary Club Câmpulung Moldovenesc Rarău Bucovina
Asociatia Rotary Club Falticeni
Asociația Rotary Club Suceava Cetate
Asociația Studenților din Universitatea Suceava
Asociația Transportatorilor de Mărfuri Bucovina
Asociația UMANIA- Forumul pentru Fuziune Socială
Club Toastmasters Rădăuți
Clubul Eco-Montan Bucovina Rădăuți
Clubul Fotografilor Suceveni
Consiliul Județean al Elevilor Suceava
Crucea Roșie Suceava
Filiala Cadrelor Militare în Rezervă din Ministerul de Interne Câmpulung Moldovenesc
Frătăuțiul Civic
Fundația Județeană pentru Tineret Suceava
Grupul Inițiative pentru Bilca
Împreună pentru #Suceava
Organizația Tinerilor Dorneni
Safari Club International – Central Romanian Chapter
Salvați Copiii filiala Suceava